În cursul zilei de vineri, 15 mai 2015, viceprimarul Claudiu Maior a vizitat stadiul lucrărilor de reabilitare pe strada Nicolae Bălcescu, intersecția cu strada Someșului, unde se execută lucrări de câteva zile. ”Zona aceasta nu putea fi neglijată de autoritatea locală, așa cum nu putem neglija nicio zonă din arealul municipiului, însă îi rog pe târgumureșeni să aibă răbdare, deoarece avem echipe de lucru în mai multe locații și încercăm să acoperim toate nevoile dar și să ținem cont de planificări. În cartierul Nicolae Bălcescu se află în curs de execuție o lucrare de aproximativ 400mp, cu un cost estimativ de 32.000 lei”, a declarat viceprimarul municipiului Tîrgu Mureș, Claudiu Maior. În planul de reabilitare din zona aceasta sunt incluse schimarea bordurilor, pavarea trotuarelor și o zonă de acces pietonal spre agenții economici. ”Doresc să mulțumesc Primăriei Tîrgu Mureș, domnului Claudiu Maior, pentru că s-a ținut cont de solicitarea asociației de proprietari de a reabilita această zonă. Suntem foarte mulțumiți și ne bucurăm că de acum accesul va fi facil, atât pentru copii, cât și pentru vârstnici sau persoane cu mobilitate redusă”, a declarat Liviu Suciu, președintele Asociației de proprietari nr.27.

 

     Biroul de presă al municipiului

 

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com