În urma încheierii sesiunii de selecție a proiectelor de asistență socială „Coeziune socială în comunitate" care beneficiază de finanțare nerambursabilă din bugetul local al Municipiului Târgu Mureș, prin Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș în baza Legii nr. 350/2005, Asociația SURYAM în parteneriat cu Farmacia Socială, va lansa în trimestrul patru al acestui an ziarul bilingv „Sănătatea-Egészség" – ediție dedicată exclusiv „Educaţiei în domeniul sănătăţii reproducerii şi sexualităţii" cu realizarea unui conţinut adaptat pentru a scădea nivelul sarcinilor în rândul mamelor minore.

De mai bine de zece ani, România se află în topul ţărilor UE la numărul de mame sub 19 ani – peste 18.000. Ultimele statistici arată că, din 749 de mame cu vârsta sub 15 ani, 29 sunt deja la a doua naştere, iar cele mai multe vin din judeţul Mureş. România are aproape un sfert – 23% – din totalul mamelor minore din UE, potrivit Eurostat. O explozie a acestor cazuri de mame minore s-a produs în anii imediat următori aderării la Uniunea Europeană, iar cifrele mari s-au menţinut. Liberalizarea pieţei muncii şi posibilitatea de a munci în străinătate au făcut ca mulţi părinţi să plece la lucru afară, lăsând copiii în grija familiei extinse.

Prin sensibilizarea comunităţii asupra natalităţii în rândul mamelor minore, ținând cont de faptul că naşterile mamelor minore au implicaţii medicale, sociale, culturale, economice, demografice, creșterea nivelului de educație în domeniul sănătăţii reproducerii şi sexualităţii va conduce la combaterea sarcinii la vârste tinere și va avea, în consecinţă, ca efect reducerea mortalităţii infantile şi a deceselor materne, reducerea riscului transmiterii bolilor sexuale, a naşterilor premature, evitarea avorturilor, ocrotirea sănătăţii minorilor, prevenirea sarcinilor nedorite şi a abandonului copilului, asigurarea sănătăţii fizice şi psihice a viitorilor adulţi, dezvoltarea normală a tinerilor, dar şi a viitorilor lor copii şi pregătirea acestora să devină părinţi atunci când sunt capabili să aibă grijă de ei şi de copiii lor.

Proiectul, finanțat cu suma de 15.000 lei din bugetul local al Municipiului Târgu Mureș prin Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș și cu o contribuție proprie din partea Asociației SURYAM în valoare de 5.000 lei, își propune tipărirea a minim 15.000 de exemplare din această publicație precum și diseminarea online a articolelor în format electronic și încheierea mai multor parteneriate strategice instituționale.

 

Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș

 

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com